Radu Voina, antrenor la Oltchim până la 1 ianuarie 2012

208
< 1 min citire
Președintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, a anunțat, marți, că antrenorul Radu Voina a acceptat să semneze un contract valabil până la 1 ianuarie 2012 cu gruparea vâlceană, potrivit Mediafax.ro.
"Este cea mai bună soluție pe care am găsit-o. Radu Voina are avantajul că le cunoaște bine pe fete cu care a mai lucrat și la Oltchim și la echipa națională. Sperăm să facem treabă bună împreună, așa cum am făcut și la precedentul său mandat la Vâlcea, când Oltchim a ajuns până în finala Ligii Campionilor. CS Oltchim ține să-i mulțumească președintelui FRH, Cristian Gațu, pentru sprijinul acordat la aceste tratative, pentru faptul că l-a sfătuit pe Voina să accepte oferta noastră. E și spre binele echipei naționale", a spus Gavrilescu.
Miercuri dimineață, la ora 10.30, Voina va conduce primul antrenament al campioanelor, după care va face deplasarea cu echipa la Cluj-Napoca, acolo unde Oltchim joacă joi derbiul campionatului cu Universitatea Jolidon.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0266 secunde