Reconstrucția Japoniei nu va întâmpina probleme legate de finanțare

171
< 1 min citire
Reconstrucția Japoniei după cutremurul și valurile tsunami care au devastat arhipelagul în luna martie nu va întâmpina probleme de finanțare, apreciază guvernatorul băncii centrale nipone, Masaaki Shirakawa, potrivit Mediafax.
"Ne așteaptă diverse provocări pe drumul pe care o luăm pentru a depăși efectele nefaste ale cutremurului și pentru a repune pe picioare economia Japoniei ", a afirmat Shirakawa.
Eforturile de finanțare a reconstrucției nu vor fi dificile, datorită surplusului de cont curent al statului, a adăugat el.
Shirakawa a catalogat ca nefondate zvonurile potrivit cărora companiile nipone de asigurări vor trebui să vândă activele din străinătate (precum obligațiuni de stat americane) pentru a putea face față creșterii despăgubirilor în urma dezastrului.
"Aceste companii au suficiente lichidități pe termen scurt și de aceea nu sunt nevoite să vândă active în monedă străină pentru a asigura plata despăgubirilor ", a spus șeful băncii centrale.
El subliniază că Japonia nu întâmpină probleme în a emite datorii pe termen lung pe piețe, iar randamentele acestor instrumente financiare sunt stabile și reduse comparativ cu cele ale altor state.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0251 secunde