România a avut, în trimestrul al patrulea al anului trecut, a treia rată de scădere din UE, după Bulgaria și Slovenia, a numărului angajaților din economie, numai șapte dintre cele 27 de state membre înregistrând o evoluție negativă, potrivit datelor prezentate marți de Eurostat, preluate de Mediafax.
Astfel, numărul angajaților din economie a coborât cu 1,8% în trimestrul patru din 2010 față de aceeași perioadă a anului anterior, după scăderi de 1,4%, 2,1% și, respectiv, 2% în primele trei trimestre.
Rata de scădere din România este similară cu cea din Portugalia, iar singurele țări care se confruntă cu cifre mai slabe sunt Bulgaria (-4,4%) și Slovenia (-2,1%).
La nivelul UE, numărul angajaților a crescut cu 0,3% în perioada analizată.
Eurostat estimează că 221,7 milioane de persoane au lucrat în UE în trimestrul al patrulea al anului trecut.