Echipa RCJ Farul Constanța a debutat cu dreptul în ediția 2011 a SuperLigii de rugby. Formația antrenată de Cristian Brănescu a câștigat, cu scorul de 14-13 (3-10), partida cu RCM Timișoara, disputată, astăzi, în deplasare.
Pentru RCJ Farul, au marcat Van Wyk (eseu), Cătălin Nicolae (două lovituri de penalitate) și Bezușcu (o lovitură de penalitate).
Finalul de meci a fost unul nerecomandat cardiacilor, Calafeteanu (Timișoara) trimițând în bară balonul, în min. 79, dintr-o penalitate de la 22 m!
Iată și XV-le de start al Farului: Nicolae, Apostol, Van Wyk, Gheară, Carpenter, Bezușcu, Ivan, Vâlcu, Carpo, Mitu, Agiacai, Munteanu, Zapan, Turasvili, Boar.
Amănunte, în ediția de mâine a ziarului nostru.