Schimbare de șefi la Penitenciarul Poarta Albă

526
< 1 min citire
Comisarul șef Gelu Dănuț Dincă, directorul Penitenciarului de la Poarta Albă, a fost detașat la penitenciarul Codlea, unde a fost împuternicit să conducă unitatea pentru o perioadă de șase luni.
În locul acestuia, pentru a conduce Penitenciarul de la Poarta Albă a fost detașat comisarul Niculae Florin Stanciu, de la Penitenciarul Mărgineni, care, de asemenea, va îndeplini funcția de director la penitenciarul constănțean timp de șase luni.
De asemenea, comisarul de penitenciare Marin Florin Bealcu este detașat de la Penitenciarul Giurgiu la cel de la Poarta Albă, unde va îndeplini funcția de șef secție exterioară Valu lui Traian pentru o perioadă de șase luni.
Comisarul șef de penitenciare Adrian Meiloaica va fi detașat de la Penitenciarul Poarta Albă la Complexul Flamingo al Penitenciarului Vaslui, unde va îndeplini funcția de director adjunct economico-administrativ pentru o perioadă de șase luni.
De asemenea, comisarul șef de penitenciare Dumitru Ene este detașat de la Penitenciarul Mărgineni la Penitenciarul Poarta Albă, unde este împuternicit în funcția de director adjunct logistică - șef Complex Flamingo.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0283 secunde