Scurgerile de radiații de la Fukushima ar putea dura luni de zile

214
< 1 min citire
Scurgerile radioactive de la centrala nucleară Fukushima I ar putea dura luni de zile, a declarat duminică, într-o conferință de presă, premierul japonez Naoto Kan, potrivit Realitatea.net.
"Probabil că va fi nevoie de mai multe luni înainte de a putea opri scurgerile radioactive. Cea mai mare provocare o vor reprezenta cele circa 10.000 de bare de combustibil folosit, a căror recuperare va dura foarte mult timp", a explicat premierul.
Începând de sâmbătă, muncitorii japonezi implicați în eforturile de evitare a unei catastrofe nucleare, încearcă să acopere o fisură în incinta reactorului, pe unde se scurge în ocean apă puternic contaminată. Compania TEPCO, ce administrază centrala, injectează în incintă polimeri care absorb apa.
Șeful Agenției japoneze pentru siguranță nucleară și industrială a avertizat că este posibil să existe și alte fisuri. Testele făcute la fața locului indică un nivel de radioactivitate de 1.000 de milisiverți pe oră. O persoană expusă pentru scurt timp la un nivel al radiațiilor de 500 de milisiverți prezintă un risc mare de cancer.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0631 secunde