În urma unei acțiuni organizate în comun de ofițeri ai Direcției de Investigații Criminale și Interpol București, a fost depistată și reținută o femeie de cetățenie canadiană, dată în urmărire internațională, fiind suspectată că a condus cea mai mare rețea de plantații de marihuana din istoria Canadei.
Potrivit unui comunicat al MAI, la data de 10 februarie a.c., Biroul Central Național Interpol Ottawa a solicitat Biroului Național Interpol București verificarea lui Jennifer W., de 46 de ani, cetățean canadian, bănuită că ar trăi în România sub identitate falsă, suspectată că a organizat și condus cea mai mare rețea de plantații de marihuana amplasate în spații rezidențiale, din istoria Canadei.
În fapt, Jennifer W. lucra ca agent imobiliar în Ontario, calitate în care și-a folosit expertiza pentru a procura și închiria 54 de reședințe, unde poliția a descoperit peste 27.000 de plante de marihuana. De asemenea, aceasta este suspectată de cultivarea marihuanei în aceste reședințe, de posesie în vederea traficului, de branșarea ilegală la sursa de curent electric necesar cultivării plantelor, precum și de evaziune fiscală și spălare de bani.
În urma investigațiilor efectuate de către ofițeri ai Direcției de Investigații Criminale din cadrul IGPR, s-a stabilit că persoana urmărită era administrator al unei grădinițe particulare din județul Ilfov.
La data de 10 martie, în urma unei acțiuni organizate în comun de ofițeri ai Direcției de Investigații Criminale și Interpol București, suspecta a fost depistată, reținută și prezentată în fața Curții de Apel București cu propunere de arestare provizorie în vederea extrădării către Canada. Instanța de judecată a emis pe numele acesteia mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.