Senatorul Ion Vasile a anunțat, astăzi, la ieșirea din sediul PSD, că demisionează din partid, al cărui membru este de la înființare, și că rămâne parlamentar independent, dar că nu se va afilia UNPR, el apreciind că a fost revocat de la șefia PSD Buzău "în mod stalinist", notează Mediafax.
"Am fost revocat în mod stalinist. Voi demisiona din PSD", a declarat senatorul, la ieșirea din sediul central al partidului, unde a avut loc ședința BPN în care s-a decis revocarea sa din funcția de președinte al organizației PSD Buzău.
El a precizat că revocarea sa a fost decisă de BPN la propunerea președintelui PSD, Victor Ponta.
"Constat că ierarhiile în partid nu sunt de niciun fel respectate și probabil că alte interese, care mă depășesc, în niciun caz interesele politice ale acestui partid, sunt puse în discuție în momentul de față", a spus Vasile.
Senatorul a menționat că nu știe ce i se reproșează, în condițiile în care este unul dintre cei care au făcut performanță în PSD în cei 20 de ani de activitate.
Vasile a spus că își dă demisia din toate funcțiile, inclusiv din partid, și că va activa în continuare ca senator independent, se mai precizează pe Mediafax.