Senatorul Iulian Urban se implică în cazul adolescentei moarte din cauza avortului, în urma articolului apărut pe site-ul Cuget Liber

418
< 1 min citire
În urma articolului publicat, în cursul acestei zile, pe site-ul "Cuget Liber", senatorul Iulian Urban a trimis o interpelare Ministerului Sănătății, Direcției de Sănătate Publică Constanța și conducerii Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța privind măsurile care au fost luate în urma decesului Huliei Rabia Sadula, adolescenta de 15 ani, care a fost supusă unui chiuretaj în cea mai mare unitate spitalicească din județul nostru. După cum prezintă pe pagina sa web, senatorul a primit un răspuns prompt de la conducerea SCJU Constanța, semnat de dr. Liliana Tuță (directorul medical al unității), în care se specifică: "Am întrunit de urgență Consiliul Medical al SCJU Constanța, care până luni, 10 mai, ora 12,30, va întocmi un raport medical. Au fost anunțate organele de conducere locale, precum și DSP și Colegiul Medicilor Constanța (…). Am demarat o anchetă administrativă prin Serviciul juridic și am emis o decizie de întrerupere temporară a contractului de colaborare medicală dintre SCJU Constanța și dr. Hany Riad, medicul de gardă cercetat pentru acest caz".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0267 secunde