Senatul a adoptat, marți, raportul de respingere al Legii privind cimitirele, crematoriile umane și serviciilor funerare, după ce președintele Traian Băsescu a solicitat reexaminarea acesteia în sensul clarificării unor elemente privind obligațiile proprietarilor privați ai cimitirelor, potrivit Realitatea.net.
Raportul de respingere a fost aprobat cu 67 de voturi "pentru", 4 "împotrivă" și două abțineri, Senatul fiind prima Cameră sesizată.
Proiectul a fost inițiat de deputații UDMR Antal István, Erdei Dolóczki István, Petru Lakatos, Seres Dénes, precum și deputatul PSD Aura Vasile și cel al minorităților Adrian-Miroslav Merka.
Președintele Traian Băsescu a transmis, în decembrie, Parlamentului, o cerere de reexaminare a Legii privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare, solicitând ca actul să prevadă o serie de precizări cu privire la obligațiile proprietarilor cimitirelor.
"Legea supusă reexaminării conține prevederea potrivit căreia proprietarii cimitirelor au obligația întreținerii și a menținerii în funcțiune a cimitirului. În acest sens, considerăm că se impune reglementarea în lege a unei proceduri speciale care să privească situația în care proprietarul privat al cimitirului este supus procedurii insolvenței", se arată într-un comunicat al Președinției, remis Newsin.