Sindicaliștii din învățământ se pregătesc de grevă

327
< 1 min citire
Federația Educației Naționale a decis declanșarea protestelor, care pot ajunge până la grevă generală, informează Realitatea.net. Sindicaliștii sunt nemulțumiți de diminuarea veniturilor salariale în urma aplicării Legii unice, de neacordarea unor sporuri, precum și de disponibilizările din învățământ, care ar trebui să intre în vigoare de la 1 septembrie.
Sindicaliștii Federației Educației Naționale reclamă anularea, prin OUG 1/2010, a dreptului constituțional la negocierea colectivă a salariilor și sporurilor în domeniul bugetar, refuzul punerii în executare a hotărârilor judecătorești, prin care au fost câștigate în instanță drepturi salariale blocate de Ministerului Educației, precum și comasarea nejustificată a unor unități de învățământ, concomitent cu creșterea efectivelor de elevi la clasă și subevaluarea costurilor standard per elev.
Subfinanțarea accentuată a învățământului prin acordarea unor fonduri insuficiente și "încercarea de discreditare a sindicatelor din învățământ, prin declarații provocatoare și iresponsabile ale unor reprezentanți ai puterii actuale și ai ministerului" sunt alte motive pentru care sindicaliștii au decis declanșarea protestelor.
Calendarul acțiunilor de protest urmează să fie stabilit împreună cu celelalte federații sindicale din învățământ.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0285 secunde