Studenții nu pot lua credite întrucât nu există o evaluare a facultăților din România

182
< 1 min citire
Studenții români nu pot contracta credite pentru finanțarea studiilor întrucât nu există o evaluare a facultăților și siguranța că la absolvire vor fi suficient de pregătiți ca să aplice pentru un loc de muncă în domeniul studiat, afirmă directorul de rețea și vânzări al OTP Bank, Gabriel Crețu, citat de Mediafax.
"Am vrea să dăm credite și la studenți, dar la cât de mulți studenți sunt și câți studenți ar trebui să fie ... este o mare discuție. Ne-am umplut de studenți și pe de altă parte absolvenții facultăților nu știu să scrie cu litere de mână. Sunt foarte multe universități și atunci problema este că nu sunt gradate. Nu este ca în SUA, unde dacă termini o anumită facultate automat intri într-un anumit segment, te angajezi la un anumit loc de muncă", a spus Crețu, în cadrul unei conferințe.
El a arătat că facultățile din România nu sunt clasificate și de aceea nu se poate miza pe faptul că un student care termină un anumit program de studii este bun din punct de vedere profesional.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0273 secunde