Tenis, Campionatul Mondial / Samara și Filimon, pe tabloul principal

206
< 1 min citire
Eliza Samara și Andrei Filimon, doi dintre reprezentanții Constanței la Campionatul Mondial de tenis de masă pentru seniori de la Rotterdam (Olanda), sunt prezenți pe tablourile principale în patru probe: simplu feminin (Samara), dublu feminin (Samara), dublu mixt (Samara - Filimon) și dublu masculin (Filimon).
La simplu feminin, Eliza va susține primul meci marți, 10 mai, în primele 128 de jucătoare. La dublu, constănțeanca face pereche cu Dana Dodean, iar cele două vor debuta, în primele 64 de cupluri, tot marți, 10 mai, împotriva polonezelor Kinga Stefanska și Antonina Szymanska.
Dublul mixt Samara - Filimon intră în competiție mâine, în faza primelor 128 de perechi, în vreme ce, la dublu masculin, Andrei îl are partener pe Adrian Crișan, cei doi susținând meciul de debut marți, 10 mai, contra germanilor Zoltan Fejer - Konnerth și Ruwen Filus.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0632 secunde