Tineri informați cu privire la pericolul traficului de persoane

170
2 min citire
Azi, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța - Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu polițiștii de proximitate din cadrul Secției 3 Poliție au organizat o întâlnire cu elevii Grupului Școlar George Emil Palade pe tema prevenirii delincvenței juvenile. Activitatea se încadrează în Programul de Prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor 2011, al cărui scop este de a diminua condițiile favorizante ale delicvenței juvenile și a victimizării minorilor.
Principalele subiecte abordate în cadrul întâlnirii au vizat violența în mediul școlar și traficul de persoane. Traficul de ființe umane este responsabil pentru multe drame umane, pentru suferințe devastatoare provocate victimelor, fie ele exploatate prin muncă, sexual sau sub o altă formă.
Întâlnirea a vizat informarea elevilor de liceu cu privire la traficul de persoane și riscurile la care sunt expuși tinerii în special, urmărindu-se creșterea conștientizării și adoptării unor măsuri de precauție în scopul evitării acestor pericole.
Totodată, tinerilor li s-au adus la cunoștință, riscurile la care pot fi expuși, prin intermediul Internetului. Oferirea de servicii prin astfel de sisteme moderne de comunicare are implicații serioase asupra proliferării prostituției în rândul minorelor, deoarece proxenetul se expune cât mai puțin.
Astfel, tinerele prezente la această activitate au fost avertizate asupra capcanelor/ispitelor întinse de proxeneți prin care aceștia creează acel miraj pe care cu greu un copil aflat în condiții de vulnerabilitate și pe care proxenetul le cunoaște foarte bine, îl poate evita. De asemenea, elevilor le-au fost prezentate principalele metode de recrutare, oferindu-li-se recomandări preventive cu privire la evitarea situațiilor în care pot să cadă pradă traficanților.
În acest scop, au fost distribuite materiale cu informații privind exploatarea sexuală în scopuri comerciale a copiilor/ tinerilor și măsuri de prevenire în aceste situații.
Totodată, a fost promovat Telefonul Copilului 116.111, serviciu gratuit gestionat de Asociația Telefonul Copilului care va sprijini polițiștii, asistenții sociali și alți specialiști în intervenția lor pentru rezolvarea fiecărei situații în parte.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0614 secunde