Directorii coordonatori și directorii coordonatori adjuncți ai instituțiilor deconcentrate care au fost numiți în baza prevederilor Ordonanței 37 vor fi demiși din funcție, ca urmare a abrogării acestui act normativ în cursul săptămânii trecute. Astfel, potrivit noii ordonanțe care înlocuiește OUG 37, anume Ordonanța 105 emisă în 6 octombrie, directorii deconcentratelor vor fi nevoiți să susțină concurs pentru ocuparea posturilor de conducere. Așa cum a declarat președintele PD-L Constanța, senatorul Mircea Banias, aceste concursuri ar trebui să aibă loc, teoretic, în zilele ce urmează. Cu toate acestea, tot parlamentarul constănțean a precizat că nu cunoaște, în condițiile demiterii Guvernului Boc II, prin moțiune de cenzură, în ce măsură calendarul concursurilor va mai fi respectat.
Până la acest moment, conform afirmațiilor lui Banias, singurii directori ai deconcentratelor constănțene care au fost demiși în urma abrogării OUG 37 sunt Florian Constantin, directorul coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța (ITM), precum și directorul adjunct Marius Ciobanu.
Totuși, potrivit unor surse, se pare că și cel de-al doilea director adjunct al instituției, anume Daniela Neagu, ar fi fost demis în baza acelorași prevederi.
Așa cum a declarat Mircea Banias, ordinele de eliberare din funcție au venit în cursul zilei de ieri și se aplică de astăzi.