Trei angajați care lucrau la reactorul 3 al centralei Fukushima au fost iradiați

166
< 1 min citire
Trei angajați ai centralei Fukushima care lucrau la reactorul 3 au fost iradiați, a anunțat joi Agenția japoneză pentru siguranță nucleară, citată de Mediafax.
Doi dintre ei au fost spitalizați, a precizat agenția. Acești doi anganjați au fost "expuși unui nivel de radiații cuprins între 170 și 180 de milisievert", a declarat Hidekuki Nishiyama, purtător de cuvânt al agenției.
Angajații lucrau într-o clădire care adăpostește turbina, o zonă distinctă de clădirea reactorului.
O expunere la 100 milisievert pe o perioadă de un an este considerată ca fiind pragul de la care crește riscul de a face cancer ulterior.
Joi, la aproape două săptămâni de la cutremurul cu magnitudinea 9 urmat de un tsunami devastator, autoritățile continuau misiunea delicată și periculoasă de răcire a reactoarelor centralei Fukushima Daiichi.
Personalul, evacuat din oraș în urma unor emisii de fum negru, a reluat operațiunea de udare a reactorului 3, unde electricitatea a fost restabilită parțial în sala de control, a anunțat Agenția pentru siguranță nucleară.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0257 secunde