Unirea Urziceni și Steaua au încheiat la egalitate, scor 1-1, în ultima etapă, iar ialomițenii au câștigat punctul necesar pentru a câștiga primul titlu din istorie, indiferent de decizia de joi a TAS-ului, în cazul Timișoara, informeează Realitatea.net.
Unirea nu avea nevoie decât de un singur punct în meciul cu Steaua din ultima etapă, pentru a fi sigură de titlu, iar ialomițenii și-au atins scopul. De partea cealaltă, roș-albaștrii mizeau pe un succes, pentru a se califica în Europa League fără a depinde de celelalte rezultate.
La 90 de minute de cel mai important moment din istoria clubului, și cu trofeul pe masă, ialomițenii au începus decis meciul însă au avut în față exact defensiva Stelei care acum trei ani juca o semifinală de Cupa UEFA. În plus, lipsa primilor trei marcatori ai echipei, suspendați, pe bancă sau transferați (Bilașco, Onofraș, Mara) se resimte în angrenajul gazdelor, în timp ce Steaua oricum ne excelează la capitolul atac.
Prima ocazie a meciului vine abia la jumătate primei reprize, când Szekely prinde un șut de zile mari de la 35 de metri, dar Arlauskis, puțin ieșit, se redresează și scoate de sub bară. Vine și replica gazdelor, dar Dănălache trimite mult peste poartă, din unghi, după o pătrundere în careul Stelei, pe partea stângă.
Partida e mult mai spectaculoasă în repriza secundă. Chiar în debut, B. Stancu înscrie în poarta fostei sale echipe, după fază la care un aport important a avut A. Ionescu. Ex-olteanul a câștigat un duel pe partea stângă, a pătruns în careu, apoi a centrat în fața porții, de unde Stancu a pus un lat la colțul lung. 1-0 pentru Steaua, care era în Europa League. Doar că avantajul oaspeților nu durează decât câteva minute. Dan Petrescu îl scoate pe T. Bălan și-l trimite pe teren pe Rusescu, iar vârful își face rapid datoria. În minutul 53, Rusescu aduce egalarea cu un gol spectaculos, după un șut superb, din întoarcere, de la limita careului mare.
Până la final nu se mai întâmplă nimic, iar Unirea câștigă punctul care-i aduce titlul, fără a mai aștepta decizia de joi a TAS-ului în cazul Timișoara.
***
FC Farul a pierdut cu 0-6 meciul disputat la Ploiești, în compania echipei CS Otopeni. Amănunte în ziarul de mâine.