UPDATE: Aproximativ 90 de persoane din Ciobanu și Gârliciu au fost evacuate după ruperea digului de apărare

562
Potrivit unui comunicat transmis de către ISU Dobrogea, în urma ruperii digului de apărare Ciobanu - Gârliciu, eveniment care s-a produs ieri după-amiază, astăzi, numărul persoanelor care au fost evacuate a ajuns la 91 (51 de persoane din Ciobanu și 40 din Gârliciu).
În zona afectată de inundații au intervenit 90 de cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al județului Constanța, 35 de cadre ale Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră, cinci cadre ale Inspectoratului de Jandarmi Județean și patru ale Inspectoratului de Poliție Județean.
De asemenea, au intervenit și echipe ale ANIF (proprietarul digului), ale Sistemului de Gospodărirea Apelor Constanța, ale autorităților locale. Prefectul județului, Claudiu Palaz, este și el prezent la fața locului.
După ruperea digului, forțele de intervenție au intervenit pentru refacerea breșei și consolidarea celorlalte diguri din zonă care prezentau infiltrații. Totodată, la Gârliciu a fost realizat un dig din saci cu pământ și astfel s-a evitat inundarea drumului județean 222 F, se mai precizează în același comunicat de presă.
Situația s-a complicat ieri noapte, când, la ora 21.30, s-a constatat că digul de la Vadu Oii prezenta infiltrații puternice și s-a decis evacuarea preventivă a persoanelor aflate în zece case. Potrivit ISU Dobrogea, deși autoritățile locale le-au prezentat oamenilor care este starea digului și riscurile la care se expun, niciunul nu a vrut să își părăsească locuința.
În prezent, echipe mixte de jandarmi, poliție și reprezentanți ai ANIF monitorizează toate digurile de apărare din Ciobanu, Gârliciu și Vadu Oii. În plus, în această dimineață s-a demarat acțiunea de consolidare a taluzului digului din Vadu Oii, se mai menționează în comunicatul ISU Dobrogea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8388 secunde