Președintele PSD București și coordonator al organizației de Giurgiu, Marian Vanghelie, a declarat joi că Mădălin Voicu a fost dat afară din partid pentru că a adus deservicii organizației, dar și președintelui PSD, Mircea Geoană, el susținând că prin excluderea sa "a căzut scroafa din pom".
"Am avut și niște sincope în rândurile organizației și una dintre ele s-a numit Mădălin Voicu. Acesta a fost dat afară din partid în unanimitate. A fost propunerea mai multor colegi din această sală, datorită faptului că în această perioadă de două-trei luni de zile, a adus deservicii atât organizației municipale, unde a fost suținut să intre pe listele PSD, cât și la nivel național, președintelui Mircea Geoană și altor lideri din actualul Guvern", a susținut Vanghelie, într-o conferință de presă.
Primarul sectorului cinci a susținut că decizia de a-l exclude pe Voicu are drept cauză declarațiile sale publice. "Vă pun la dispoziție vreo 20 de CD-uri atât din emisiunile din Giurgiu, cât și de la emisiunile de la posturile dumneavoastră. Și să analizați, să vedeți dacă l-ați ține la ușă, nu în casă", a spus Vanghelie. El a mai susținut că toată organizația i-a cerut excluderea lui Voicu. "Mădălin Voicu creea o serie de probleme organizației. Organizația voia să facă acest pas, nu avea curajul, ca atare s-a pus la vot și în unanimitate s-a votat pentru a fi dat afară din partid. (...) Dacă organizația îmi cere acest lucru și simt că nu e o supărare a unui individ sau a unei persoane și este un consens general, nu am cum să fiu împotriva organizației", a explicat el.
Vanghelie a mai spus că Voicu i-a fost prieten, dar că nu mai putea suporta acțiunile sale împotriva partidului. Primarul a vorbit despre excluderea lui Voicu spunând că "a căzut scroafa din copac" (o parafrazare a deputatului care declarase pe 25 februarie 2009 următoarele "Cu Vanghelie am colaborat bine la București, dar când se urcă scroafa-n pom", n.r. ). "Mădălin Voicu, el este prietenul meu, îl iubesc, dar e prea mult. A căzut scroafa din copac. Gata. Nu putem să venim să vorbim de organizația municipală Giurgiu, atât timp cât el a fost ajutat și oamenii ăștia au muncit pentru el. Își bate joc de munca unora. Și el vine și le spune colegilor să îi facă cabinet parlamentar", a mai spus Marian Vanghelie.
"A căzut scroafa din pom și am tensionat atât de mult încât am creat o adrenalină prea mare", a conchis Vanghelie.
Mădălin Voicu era membru al organizației de Giurgiu și deputat din acest județ. El a candidat în Giurgiu, deși inițial activase multă vreme la București, din cauza neînțelegerilor cu Marian Vanghelie.