VIDEO - Camera Deputaților a aprobat cererea de începere a urmăririi penale împotriva lui Ridzi

495
< 1 min citire
Camera Deputaților a adoptat cu puțin timp în urmă Raportul Comisiei Ridzi prin care se cere începerea urmăririi penale a fostei șefe a Ministerului Tineretului și Sportului.
Cererea de începere a urmării penale împotriva fostului ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi, pentru faptele de delapidare ce fac obiectul raportului elaborat de Comisia de anchetă a fost aprobată cu 156 voturi "pentru" și 2 "împotrivă". Trei voturi au fost declarate nule. Votul exprimat a fost secret, cu bile. Deputații PD-L nu au participat la vot.
Comisia juridică a decis, pe 29 septembrie, să propună plenului Camerei cererea de începere a urmăririi penale împotriva Monicăi Iacob-Ridzi, pentru faptele de delapidare ce fac obiectul raportului elaborat de Comisia de anchetă, PSD, PNL și UDMR au votat "pentru", PD-L "împotrivă", invocând "nulitatea absolută" a raportului final elaborat de Comisie și incompatibilitatea forului de anchetă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0267 secunde