Violența în școli, tratată de jandarmii constănțeni în școala "Remus Opreanu"

267
1 min citire
Astăzi, un reprezentant al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța va discuta cu 30 de elevi ai Școlii cu clasele I-VIII "Remus Opreanu" Constanța, despre violența în școli și efectele anturajului care favorizează un astfel de comportament. Întâlnirea se desfășoară la unitatea de învățământ din localitate. Activitatea este condusă de plutonier major Jan Comănescu, jandarm specializat în prevenirea și combaterea criminalității. Acesta va prezenta elevilor un film documentar despre efectele violenței în școli și a riscului comiterii unor infracțiuni grave și despre cauzele și consecințele comportamentului violent.
Reprezentantul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Constanța va răspunde la întrebările elevilor, va pune accentul îndeosebi pe rolul prevenirii unor astfel de manifestări și va oferi totodată soluții practice de răspuns în astfel de situații.
Maiorul Sorin Trancă, purtătorul de cuvânt al IJJ Constanța, spune că plutonier major Jan Comănescu activează în cadrul Compartimentului de Prevenire și Combatere a Criminalității și este specializat în problematica violenței domestice și juvenile. El a efectuat un stagiu de pregătire pe acest profil la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, susținut de experți ai Jandarmeriei Franceze.
Campania "Violența - un drum spre nicăieri", desfășurată de Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța, vizează mai multe deplasări la instituțiile de învățământ din județul Constanța și are ca grup-țintă îndeosebi elevii din grupa de vârstă 10-18 ani.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0356 secunde