Zi decisivă pentru Guvernul Boc

370

Articole de la același autor

Cu o întârziere de aproximativ jumătate de oră, senatorii și deputații au început ședința plenului. Parlamentarii dezbat astăzi moțiunea de cenzură "Opriți genocidul social". După dezbatere, documentul urmează să fie supus la vot, tot astăzi, în plen. Moțiunea de cenzură a fost inițiată de parlamentarii PSD+PC, după ce Guvernul și-a asumat răspunderea pe legile de austeritate, care prevăd reducerea pensiilor cu 15% și a salariilor bugetarilor cu 25%. În cazul în care moțiunea de cenzură va fi adoptată, Guvernul va fi demis, iar măsurile de austeritate nu vor fi aplicate. Așa cum precizează și HotNews.ro, dacă moțiunea va fi respinsă, deciziile privind reducerea pensiilor și a salariilor rămân în vigoare și vor fi aplicate după ce legea va fi publicată în Monitorul Oficial.
Pentru ca moțiunea să fie adoptată de Parlament, opoziția are nevoie de 236 de voturi. PSD, PNL, dar și PDL au decis ca parlamentarii proprii să voteze cu bilele la vedere pentru a exclude eventualele surprize, UDMR și UNPR și-au anunțat susținerea pentru măsurile de austeritate decise de guvern, în timp ce parlamentarii din grupul minorităților naționale altele decât cea maghiară au decis să nu își exercite dreptul la vot.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9146 secunde