53 de oameni au murit după prăbușirea unui bloc din China

202
53 de oameni au murit după prăbușirea unui bloc din China - mortichina-1651854259.jpg

Articole de la același autor

Bilanţul prăbuşirii unui imobil în China săptămâna trecută a crescut de la 26 la 53 de morţi după ce sub ruine au fost găsite mai multe corpuri ale celor surprinși de dezastru, a anunţat vineri televiziunea de stat CCTV.

Clădirea cu opt etaje, care găzduia un hotel, apartamente şi un cinematograf, s-a prăbuşit la 29 aprilie în oraşul Changsha (centru) dintr-un motiv încă nedeterminat. Autorităţile raportaseră până în prezent 26 de decese.

CCTV a precizat că operaţiunile de salvare sunt încheiate în prezent.

Sute de salvatori au fost mobilizaţi în ultimele zile pentru a încerca să găsească zeci de persoane date dispărute. Zece persoane au putut fi scoase în viață se sub dărâmături.


Media chineze au difuzat în ultimele zile imagini cu salvatori, echipaţi cu maşini grele, care încercau să facă loc printre resturile clădirii prăbuşite care a lăsat în urmă o groapă uriaşă.

Deocamdată, 11 persoane, printre care proprietarul clădirii şi o echipă de inspectori de securitate, au fost arestate în legătură cu prăbuşirea clădirii, potrivit autorităţilor din Changsha.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5844 secunde