A încetat din viaţă fostul ministru de Externe ceh Karel Schwarzenberg

428
A încetat din viaţă fostul ministru de Externe ceh Karel Schwarzenberg - 1-1699865957.jpg

Articole de la același autor

Fostul ministru de Externe ceh Karel Schwarzenberg, una dintre personalităţile importante din ţara sa în perioada postcomunistă, a decedat, au anunţat oficialităţi cehe, potrivit agenţiei Reuters. Karel Schwarzenberg avea 85 de ani.

Media cehe au menţionat că Schwarzenberg fusese transportat la un spital din Viena, săptămâna trecută.

Karel Schwarzenberg s-a născut într-o familie cehă prestigioasă şi a devenit colaborator apropiat şi prieten al lui Vaclav Havel după ce fostul disident a câştigat primele alegeri libere din Cehia, în 1990. Ulterior, el a fost ministru de Externe al Republicii Cehe în două rânduri, în perioada 2007 - 2013.

Schwarzenberg a fost un susţinător ferm al integrării europene a ţării sale. În 2004, a devenit senator şi a ajutat apoi la lansarea partidului TOP 09, care participă la actuala coaliţie guvernamentală de la Praga. În 2013, Schwarzenberg a candidat la alegerile prezidenţiale, dar a pierdut în favoarea lui Milos Zeman, care şi-a încheiat al doilea mandat de preşedinte în cursul acestui an. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.9121 secunde