Al treilea val de concedieri mătură terminalul "Chimpex"

482
La privatizarea companiei "Chimpex", în 1999, acționarul majoritar "Rompac Internațional" a pus pe liber 460 de angajați. Schimbarea acționariatului în septembrie 2004, prin intrarea SC "Azomureș" în afacere, a fost urmată de disponibilizarea a circa 220 de salariați în 2006. Acum, după numai doi ani, sunt desființate alte 187 de locuri de muncă.

Terminalul pierderilor
Din 1999 și până astăzi, SC "Chimpex" a avut o evoluție economică sinuasă. Societatea fiind specializată în operarea produselor chimice vrac, în special a îngrășămintelor, a fost afectată grav de criza industriei chimice românești, din anii ´90. La privatizare, compania înregistra datorii uriașe, de 90,5 miliarde lei vechi. Instalațiile sale erau învechite, iar volumul mărfurilor manipulate scăzuse dramatic.
Intrarea capitalului privat în terminal n-a reușit să rezolve multe dintre problemele operatorului portuar. Compania a fost nevoită să renunțe la specializarea îngustă și să-și diversifice activitatea. În scurt timp a devenit unul dintre jucătorii importanți de pe piața grâului.
Din 1999 și până în 2006, "Chimpex" a reușit să-și tripleze cifra de afaceri, dar patru din cei opt ani s-au încheiat cu pierderi. Situația financiară contradictorie s-a reflectat în sărăcia investițiilor, fapt ce nu putea rămâne fără urmări în ceea ce privește poziția societății pe piață.
"Chimpex" a încheiat și anul 2007 în minus, raportând o pierdere de 5,6 milioane lei, cea mai mare din ultimii nouă ani. Din analiza făcută de consiliul de administrație rezultă că terminalul poate opera 3 milioane tone de marfă pe an, dar a lucrat la 45% din capacitate în 2006 și la 30% în 2007. În 2006, s-au operat 3.455 t marfă pe cap de angajat, iar în 2007, doar 2.530 t.

Joc la sacrificiu
Administratorii arată cu degetul spre piață, singura vinovată de aceste rezultate. Iată, spun ei, la nivelul portului Constanța s-a înregistrat o scădere a traficului de îngrășăminte de 10% în 2006 și de 11% în 2007. Iar la cereale, scăderea a fost de 41% în 2007. Pe de altă parte, a crescut competiția dintre operatori pe aceste grupe de mărfuri. Nici 2008 nu este un an mai bun. Portofoliul de clienți este mai mic, iar locul contractelor ferme, pe termen lung a fost luat de cele ocazionale.
"Cum se poate redresa situația financiară a companiei?" - s-a întrebat consiliul de administrație. Avea două soluții la îndemână: prima - să atragă clienți și trafic, ceea ce presupune efort managerial și investițional; a doua - să se mulțumească cu traficul existent și să redimensioneze forța de muncă în funcție de el. De loc surprinzător, a fost aleasă ultima.
Compania și-a schimbat strategia, orientându-se "spre creșterea eficienței și a calității serviciilor oferite, neexistând resursele și soluțiile orientării către cantitate." Cu alte cuvinte, operatorul se mulțumește cu traficul existent.
În concordanță cu noua direcție, administratorii au decis, pe data de 4 aprilie 2008, trecerea la concedierea colectivă. Din cei 392 de angajați ai companiei, 187 sunt disponibilizați. Interesant este faptul că măsura afectează în primul rând sectorul direct productiv. Printre cei concediați se numără: 58 de docheri, 32 de mașiniști, 18 lăcătuși mecanici și 11 tractoriști. Administrația a anunțat că potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, cei concediați vor beneficia de 5 salarii de bază brute negociate.
Noul val de concedieri demonstrează că privatizarea SC "Chimpex" a fost un eșec. Ea nu a adus un viitor mai bun companiei și nici bunăstare angajaților.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.2473 secunde