Afganistan

Angajați ONU, uciși într-un atentat sinucigaș

258
Angajați ONU, uciși într-un atentat sinucigaș - 1e5f03008ee35b23c08673dc64251233.jpg
Doi angajați ONU au fost uciși și mai mulți militari ai forței NATO din Afganistan au fost uciși sau răniți într-un atentat sinucigaș care s-a soldat și cu moartea a șapte civili afgani ieri, la Kabul, relatează AFP.
"Sunt șocat și extrem de îndurerat că doi dintre angajații mei figurează printre persoanele ucise în atentatul sinucigaș comis marți pe drumul Jalalabad-Kabul", a spus reprezentantul special al secretarului general al ONU în Afganistan, Kai Eide.
"Un al treilea coleg a fost rănit și acum primește îngrijiri", a adăugat el.
"Soldați ai ISAF au fost uciși sau răniți", a spus, la rândul său, un purtător de cuvânt al forțelor NATO.
Un kamikaze a detonat mașina-capcană în care se afla în apropierea unei baze americane, pe un drum foarte circulat care face legătura între Kabul și Jalalabad.
În afară de militarii străini, cel puțin șapte civili afgani au fost uciși și alte 51 de persoane au fost rănite.
Atacul a vizat "un convoi de alimentare a forțelor internaționale", a declarat șeful poliției din Kabul, precizând că atacul a fost revendicat telefonic de talibani.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.548 secunde