Concurs Angajații "Republicii Mazăre" sabotează campania lui Mironescu

692

Articole recomandate

Democrat-liberalul Laurențiu Mironescu, candidat la un nou mandat de deputat pe Colegiul 7, atrage atenția, într-un "jurnal de campanie", asupra condițiilor electorale de care a avut parte ieri, în cartierul CET, atunci când echipa sa de campanie "a fost interpelată de 3 angajați ai Republicii Mazăre, corpul de control al Primăriei" pe motiv că ar fi ocupat abuziv spațiul public. De menționat este că echipa pedelistă derula în acest timp acțiuni de campanie constând în discuții libere cu cetățenii din zona CET. Elementul de "noutate" a constat însă în faptul că tinerii din echipa de campanie (cu vârste cuprinse între 20 și 24 de ani) erau dotați, cu "măsuțe pliante, afișe, pliante și «frauduloase» termosuri de cafea" (așa cum, fără a-și ascunde ironia, menționează Mironescu).
În același "jurnal", dar ceva mai târziu, mai exact la 16:30 se precizează: "În Zona Anda, echipa de agitatori a PSD, condusă proletar de doamna deputat Manuela Mitrea, a descălecat triumfal și, de la înălțimea unui podium instalat pe spațiul public, a proferat injurii și acuzații la adresa mea (n.r. - Laurențiu Mironescu), a PD-L și a președintelui României, Comandat de cursă lungă Traian Băsescu". De remarcat este însă că, ulterior, "două autobuze RATC au așteptat cu ușile deschise și cu invitația de a aduce cetățenii zonei la (încă) o masă gratuită".
Destul de triste, concluziile jurnalului sunt următoarele: spațiul public este realmente public în funcție de culoarea doctrinei, în timp ce "disponibilitatea resursei umane și materiale a Primăriei Constanța" e "pusă în slujba candidaților PSD".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9544 secunde