În 2010

Apartamentele ante-decembriste se vor ieftini cu până la 40%

751
Locuințele construite înainte de 1989 se vor ieftini cu circa 40%, până în 2010, dacă ritmul de construire a noilor ansambluri rezidențiale se păstrează.
Mai mult, analiștii imobiliari consideră că prețurile vor stagna, în următoare perioadă, România riscând altfel să intre într-o criză asemănătoare cu cea din Ungaria. La vecinii de la vest, aproximativ 25% din ansamblurile rezidențiale nou-construite sunt nelocuite, din cauza prețurilor prea mari. Un metru pătrat construit, într-un ansamblu rezidențial unguresc, costă în jur de 1.250 euro. În România, cele mai mici prețuri variază între 1.200 și 1.500 euro, iar acesta este prețul apartamentelor vechi.
Astfel, locuințele noi sunt de neatins pentru românii cu venituri mici și chiar medii. Din acest motiv, prețul apartamentelor vechi va stagna.
Potrivit unui studiu realizat de "Europroperty", peste 340.000 de locuințe noi vor fi livrate până în 2011 în România, în ansambluri rezidențiale. Numărul mare de oferte va determina și o micșorare a prețurilor oferite de developeri. Drept urmare, cererea pentru apartamentele vechi va fi mai mică și, implicit, prețurile vor scădea cu până la 40%, se mai arată în studiul "Europroperty".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7484 secunde