În perioada 31 august – 2 septembrie

Concurs Armânii din Europa se reunesc la Constanța

348

Articole de la același autor

Vineri, va debuta la Constanța, a patra ediție a "Zilelor Culturii Armâne". Evenimentul care are ca principal scop conservarea și promovarea limbii, a culturii și a tradițiilor armâne, se va derula pe parcursul a trei zile, timp în care vor avea loc spectacole, lansări de cărți, expoziții și seminarii. La eveniment vor participa armâni din Albania, Macedonia, Grecia, Germania și Franța.
În prima zi de festival, la teatrul Fantasio, va avea loc o expoziție de artă plastică organizată de sculptorul Mihai Tugearu și invitații săi. Seara se va încheia cu un recital de poezie și cu spectacolul muzical - core-grafic "Tenda" ("Cortul"), în regia lui Toma Enache.
"Tenda" este un soi de poveste teatrală spusă de tinerii armâni cu ajutorul imaginilor, al muzicii, al dansului și al poeziei. Un fel de cort a cărui pânză leagă trecutul îndepărtat al armânilor de prezentul și viitorul lor; leagă străvechile lor mentalități de spiritul modern. Ca orice poveste armânească și aceasta are un par-fum specific. Iar încrucișarea armânei cu celelalte limbi (engleză, franceză, italiană) mult mai cunoscute dă spectacolului un farmec aparte. De fiecare dată "când lucrez cu și pentru armâni lucrurile capătă o dimensiune și o sensibilitate pe care nu le bănuiam. Să povestești despre armâni la modul teatral implică ceva misterios. Însăși supraviețuirea noastră este ceva misterios, iar tinerii știu asta. Asumarea acestei povești de către cei tineri este pentru mine un succes. Efortul și dăruirea lor din acest spectacol cred că merită din plin aplauzele dumneavoastră!", este de părere însuși regizorul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.0276 secunde