Atacul de la Moscova. Bilanţul victimelor urcă la 115 morţi

193
Atacul de la Moscova. Bilanţul victimelor urcă la 115 morţi - moscovacrocushall770x523-1711190923.jpg

Articole de la același autor

Numărul victimelor în urma atacului de vineri seară de la periferia Moscova, revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), a crescut la 115 morţi, a anunţat sâmbătă Comitetul de Anchetă din Rusia, potrivit Reuters şi AFP.


Într-un comunicat, anchetatorii au precizat că au găsit "mai multe cadavre în timp ce curăţau dărâmăturile", ceea ce ridică bilanţul victimelor la "115 morţi".


"Operaţiunile de căutare continuă", au adăugat ei.


Potrivit guvernatorului regiunii, operaţiunile de căutare a victimelor sub dărâmături vor dura câteva zile.


"Echipele de salvare lucrează 24 de ore din 24 la faţa locului (...) Alte douăzeci de cadavre au fost găsite sub dărâmături. Munca va continua cel puţin alte câteva zile", a scris guvernatorul Andrei Vorobiov pe Telegram, la scurt timp după ce a fost anunţat noul bilanţ de 115 morţi.


Anterior sâmbătă, Kremlinul a anunţat că Rusia a reţinut 11 persoane, inclusiv pe cei patru presupuşi atacatori înarmaţi, în legătură cu asaltul de la sala de concerte Crocus City Hall.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.4076 secunde