Autorul atacului armat dintr-un cinematograf din Louisiana, identificat

104
Autorul atacului armat dintr-un cinematograf din Louisiana, identificat - atacarmatinsuasoldatcupatrumorti-1437755296.jpg

Articole recomandate

Poliția americană l-a identificat azi pe John Russell Houser (59 de ani), din Alabama, ca fiind autorul atacului armat de joi dintr-un cinematograf din Louisiana în care a omorât două persoane și a rănit alte nouă, înainte de a-și pune capăt zilelor, relatează Reuters și AFP.




Houser este acuzat că ar fi folosit un pistol de calibru 40 pentru a trage 13 gloanțe asupra spectatorilor în timpul proiecției filmului "Trainwreck" la cinematograful Grand 16 din orașul Lafayette.

Șeful poliției din Lafayette a declarat că bărbatul s-a sinucis în momentul în care și-a dat seama că este înconjurat de poliție.

'Se pare că agresorul intenționa să tragă și să fugă, însă cum răspunsul forțelor de ordine a fost foarte rapid, el s-a întors în sala de cinema și acolo s-a sinucis', a declarat șeful poliției Jim Craft într-o conferință de presă.

Agresorul a tras 13 focuri de armă și a ucis două femei, cu vârste de 21 de ani, respectiv 33 de ani. Dintre cele nouă persoane rănite, două au ieșit din spital, însă restul sunt în stare gravă, a precizat el.

Poliția a descoperit 'peruci și ochelari' în camera de hotel unde John Russell Houser a locuit în Lafayette, oraș unde s-a aflat de la începutul lunii iulie, scrie Agerpres.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7667 secunde