X

Bancnotelele cu efigia regelui Charles al III-lea au intrat în circulaţie

405
Bancnotelele cu efigia regelui Charles al III-lea au intrat în circulaţie - bancnote-regele-charles-al-iiile-1717781944.jpg

Articole de la același autor

Bancnotele cu efigia regelui Charles al III-lea au fost puse în circulație în Regatul Unit, înlocuindu-le treptat pe cele cu chipul mamei sale, Elisabeta a II-a, a informat AFP.


Efigia regelui Charles al III-lea apare pe noile bancnote de 5, 10, 20 şi 50 de lire sterline, care în rest vor rămâne similare cu bancnotele actuale, au explicat recent reprezentanți ai Băncii Angliei într-un comunicat.


Aceste noi bancnote din polimer - care au înlocuit treptat banii de hârtie în Marea Britanie începând din 2016 - vor circula alături de cele care o înfăţişează pe regina Elisabeta a II-a.


Ele vor fi tipărite treptat pentru "a le înlocui pe cele uzate", se precizează în comunicat, cu scopul de a "minimiza impactul ecologic şi financiar" al schimbării monarhului.


Aceste noi bancnote se vor alătura monedelor cu efigia lui Charles al III-lea, intrate circulaţie în decembrie 2022, la câteva luni după moartea mamei sale.


Cetăţenii vor putea, de asemenea, să îşi schimbe vechile bancnote cu cele cu efigia lui Charles al III-lea prin intermediul Băncii Angliei, în limita a 300 de lire sterline de persoană.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5961 secunde