Budapesta: Regimul de vize al Ungariei pentru cetăţenii ruşi şi belaruşi nu implică riscuri de securitate
200
Articole de la același autor
Pentagonul anunţă anularea acordului de pedeapsă negociată pentru „creierul” atentatelor de la 11 septem
04 August 2024
Israelul aruncă pliante asupra oraşului Gaza prin care le cere tuturor locuitorilor să plece
11 Iulie 2024
Includerea cetăţenilor ruşi şi belaruşi în Programul Cardului Naţional al Ungariei nu implică niciun risc de securitate pentru spaţiul Schengen, întrucât beneficiarii acestui program sunt supuşi unor verificări de securitate aprofundate înainte de a li se permite intrarea sau şederea în Ungaria, a declarat ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, răspunzând unor critici europene, transmite agenţia MTI.
Ungaria a extins la opt ţări, inclusiv Rusia şi Belarus, regimul special de vize adoptat mai demult pentru lucrători străini din Ucraina şi Serbia. Conform acestor reglementări, lucrătorii străini pot sta în Ungaria doi ani şi ulterior pot prelungi perioada de şedere cu trei ani, de câte ori doresc. De asemenea, lucrătorii străini pot practica orice profesie. Ei trebuie însă să demonstreze că au un loc de muncă, cazare şi asigurare de sănătate în Ungaria.
Dar includerea cetăţenilor ruşi şi belaruşi în acest program a provocat indignare printre reprezentanţii Comisiei Europene şi alţi politicieni europeni, cum este cazul unui grup de europarlamentari care au cerut excluderea Ungariei din spaţiul Schengen.
„Regretăm să vedem cum colegii noştri nord-europeni şi baltici îşi continuă campania de calomnie împotriva Ungariei”, a declarat Szijjarto. „Adevărul este că includerea cetăţenilor belaruşi şi ruşi în Programul Cardului Naţional nu reprezintă niciun fel de ameninţare de securitate pentru spaţiul Schengen, întrucât ei trebuie să treacă printr-un proces cuprinzător de verificare înainte de a intra sau de a rămâne în Ungaria”, a adăugat el.
„Toate afirmaţiile contrare sunt pur şi simplu minciuni, răspândite de colegii noştri nord-europeni şi baltici orbiţi de abordarea lor pro-război”, a mai spus ministrul ungar de externe.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 05 August 2024
Vineri, 02 August 2024
Miercuri, 31 Iulie 2024
Luni, 01 Iulie 2024
Luni, 24 Iunie 2024
Joi, 13 Iunie 2024
Miercuri, 12 Iunie 2024
Luni, 10 Iunie 2024