Câinii vagabonzi fac legea pe străzile Constanței

784

Articole de la același autor

În ultimul timp, tot mai mulți oameni au căzut pradă atacurilor câinilor vagabonzi, fie că au avut vreo vină sau nu. Deși autoritățile "muncesc" neîncetat la strângerea câinilor de pe străzi, rămân suficienți patrupezi care să provoace probleme.

Cu o medie de 80 de persoane mușcate pe săptămână, se poate spune că situația nu este chiar sub control.
Numărul plăgilor mușcate s-a înmulțit în ultimul timp dramatic, iar cei care cad pradă mușcăturilor de câini sunt copiii.
Conform statisticilor anunțate de Carmen Cernat, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, săptămâna trecută, din 81 pacienți care au venit la spital cu mușcături, 16 sunt copii cu vârsta mai mică de 15 ani.

350 de câini pe lună
De obicei, câinii care atacă sunt chiar cei ținuți în jurul blocurilor, hrăniți de locatari, pentru care oamenii se ceartă cu echipajele de hingheri care vin să-i ia. "Noi facem controale în fiecare zi, dar oamenii reacționează cam ciudat când văd echipaje și ripostează", spune Adrian Mănăstireanu, reprezentantul Alfmob Exim, firma care se ocupă cu gestionarea situației câinilor comunitari.
Majoritatea animalelor de pe străzi sunt bolnave și murdare. "În ultima lună au fost strânși peste 350 de câini de pe străzile Constanței. Dintre aceștia, 20% sunt sănătoși și pot fi dați spre adopție. Restul, care sunt bolnavi, sunt eutanasiați", explică procedeul reprezentantul firmei.

90% din câinii comunitari transmit boli
Iubitorii de animale trebuie să fie conștienți că, prin strângerea câinilor, nu numai că ar putea avea străzi mai sigure pentru copiii lor, dar ar îmbunătăți considerabil condițiile de igienă în locurile în care copiii se joacă.
"Înainte de latura umanitară este și o problemă de igienă. Mușcătura de purice transmite viermi intestinali, iar 90% din câinii de pe stradă, care sunt neîngrijiți, pot să îi transmită. Mușcătura de căpușă provoacă febra botunoasă, o boală urâtă. Asta ca să menționăm doar câteva dintre probleme", explică Mănăstireanu.
Într-adevăr, numărul persoanelor infectate cu febră botunoasă a crescut în ultimul timp. Deși nu a depășit numărul de infectați raportat anul trecut, în aceeași perioadă, oamenii sunt atenționați să aibă, în continuare, grijă atunci când intră în contact cu un animal care are căpușe, întrucât nu se poate ști dacă respectivele căpușe sunt infectate sau nu.
Soluția la îndemână, se pare, este strângerea câinilor și ducerea lor la Biobaza Animalelor fără Stăpân, unde sunt castrați, deparazitați și, dacă sunt sănătoși, dați spre adopție.

Câinii comunitari, dați spre adopție
Animalele sunt ținute la adăpost pe perioadă nedeterminată, dar unele dintre ele nu rezistă atât de bine. "Condițiile sunt bune, dar este, până la urmă, comunitate canină. Unele animale se mai pot îmbolnăvi de toate dihăniile", ne explică Adrian Mănăstireanu.
Orice iubitor de câini poate adopta un animal de la Biobază. "Persoanele care vor să adopte un cățel semnează o declarație tip, în conformitate cu Legea nr. 227 privind gestionarea câinilor fără stăpân, prin care se obligă să se îngrijească de animal, să-l vaccineze, să îi dea de mâncare", declară reprezentantul adăpostului.
În prezent, nu te mai poți plimba pe străzile constănțene, mai ales noaptea, de frică să nu întâlnești o haită de câini turbați. Nu ne rămâne decât să urmărim câinii "cu cerceluș" - aceia sunt castrați și presupus inofensivi.
În loc de încheiere, sincere "felicitări" câinelui care a reușit să păcălească recent autoritățile, fugind din adăpost chiar înainte de a fi castrat și care s-a pierdut prin oraș. "Un câine ne-a fugit chiar înainte să-l castrăm și nu l-am mai prins. Asta e, se mai întâmplă", concluzionează Adrian Mănăstireanu. Să sperăm doar că viteazul patruped nu va deveni exemplu și pentru alți câini.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.3841 secunde