Comerțul caută ieșirea din criză

349
Criza economică și soluțiile pentru contracararea ei vor fi principalele subiecte ale reuniunii anuale a Organizației Patronale "Comat", care va avea loc pe data de 21 noiembrie 2008, la Bistrița. În acest context, unitățile "Comat" intenționează să-și întărească poziția deținută în comerțul românesc.
"La Bistrița, vom analiza relația noastră cu Confederația Patronală din Industria României CONPIROM, din care fac parte companii industriale, din construcții, agricultură și alte ramuri. De curând, aceasta a intrat în parteneriat cu Confederația Patronală Concordia, care este reprezentativă pentru sectorul energetic. Intenționăm să dezvoltăm colaborarea dintre unitățile Comat existente în numeroase județe și producătorii interni din industrie, construcții, energetică și agricultură. În actualul context, trebuie renunțat la tipul de comerț tradițional. Trebuie să oferim consultanță, servicii asociate livrărilor de materiale (tăieri, fasonări, prelucrări de materiale și transport), chiar și servicii de proiectare, prin intermediul colaboratorilor noștri din acest domeniu. Ideea este să sprijinim clientul și să ni-l apropiem nu doar furnizându-i materiale, ci multe dintre serviciile
de care are nevoie" – a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Gheorghe Ciurea, vicepreședintele CONPIROM și președinte al Organizației Patronale "Comat".
Turbulențele de pe piața creditului și din economie obligă patronatele autohtone să strângă rândurile. Nimeni nu-și face iluzii că ar putea trece de unul singur prin vâltoarea crizei, fără să-i sprijine pe ceilalți și să fie ajutat la rându-i. "Comat"-urile au înțeles că locul lor este alături de producătorii români, care le sunt nu doar furnizori, ci și clienți. "Pe acest segment de piață trebuie să ne întărim poziția, în competiția cu celelalte companii din comerț, intrate în România – afirmă Ciurea. Noi venim cu avantajul prețului mai bun, care este dat nu doar de prețul de achiziție de la producător, ci și de condițiile de aprovizionare și de depozitare de care dispun Comat-urile. Le oferim clienților posibilitatea să se aprovizioneze mai des, în cantități mici, să nu-și blocheze resursele financiare în stocuri. Aceasta este o soluție la criza de lichiditate din piață și la politica creditelor scumpe."
Produsele comercializate de "Comat"-uri servesc, în principal, sectorul construcțiilor, un domeniu care și în anii următori va juca rolul de motor al economiei românești. Dinamica lui va fi marcată de evoluția prețurilor. Cum vor arăta acestea în 2009?
"În luna octombrie, am efectuat o vizită la Istanbul, ocazie cu care
am participat la un simpozion internațional pe tema metalului. În cadrul reuniunii, s-au prezentat o serie de previziuni privind evoluția prețurilor în 2009 – 2010. Vom discuta acest subiect și la Bistrița" – a precizat Gheorghe Ciurea.
Se estimează că, în 2009, prețul metalului pe piețele internaționale se va apropia de cel din 2007 – afirmă președintele Organizației Patronale "Comat". În cazul României, care nu este doar exportator, ci și importator de laminate, tablă, țevi, fier beton, sârmă și alte produse din metal, la fel de importantă este evoluția cursului valutar. În 2007, media acestuia a fost de 3,3373 lei la un euro, respectiv 2,4383 lei la un dolar. În prezent, euro e cotat cu 3,8391 lei, iar dolarul, cu 3,0447 lei. Prețurile unor materiale de construcții, precum cimentul, s-au redus și probabil că vor mai coborî, cel puțin în sezonul rece. La rândul său, țițeiul s-a ieftinit continuu, dar fără efect semnificativ pe piața internă a carburanților. Drept urmare, transportul de mărfuri continuă să rămână scump. "Ne așteptăm la o reașezare a tuturor prețurilor în următoarele luni" – afirmă Ciurea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.754 secunde