La Constanța

Conservatorii s-au făcut de bășcălie cu un miting trucat

372
Vreo două sute de persoane mișunau, ieri la prânz, în grupuri organizate, pe lângă
cinematograful Popular din centrul Constanței.
"A murit cineva pe aici", întreabă o femeie curioasă de ce atâta popor de lume pe metrul pătrat. "Nu tanti. E miting electoral", răspunde unul din grămadă, fără să știe pentru cine și cu ce ocazie. "De unde să știm noi? Ne-au adus acum de la întreprindere. Suntem din mai multe locuri, așa că nu prea știm unii de alții. Eu îi cunosc doar pe cei de la mine", spune bărbatul, refuzând să spună exact de unde e și cine l-a adus acolo.
Am aflat mai apoi că Partidul Conservator organiza un miting electoral pentru a-și prezenta candidații la Parlamentul European. Invitatul de onoare avea să fie Mihai Leu, locul șase pe lista partidului, fără nici cel mai mic strop de șansă de a fi eligibil. De aici, poate, și interesul debordant al fostului mare campion la box.
Președintele Gheorghe Martin pregătise, alături de angajații din subordine, un marș electoral, din Piața Ovidius până la Sala Sporturilor, să vadă lumea ce candidați de soi are partidul. Mihai Leu nu a fost de acord cu drumul pe jos, așa că s-a urcat în mașină și le-a dat întâlnire conservatorilor direct la locul cu pricina. Așa că au luat-o ai noștri pe jos, pe bulevardul Tomis, încurcând groaznic circulația și pricopsindu-se cu "frigidere pline de carne" și mame invocate anatomic. Într-un final, cârdul ajunge în parcul de la Sala Sporturilor. Se montează boxele pe o Dacie prăpădită, în timp ce, în loc de scenă, aveau să fie folosite câteva trepte din parc. În afară de vreo cinci, șase agitatori îmbrăcați cu tricourile PC, care mai zbierau din când în când numele unuia sau altuia din vârful partidului, restul lumii afișa un entuziasm mai ceva ca la înmormântare. Strânși, precum turmele de oi, din fabricile și uzinele conduse de PC-iștii cu stare, oamenii înjurau printre dinți de Voiculescu și mamele celor care i-au scos în stradă, înfruntând frigul pătrunzător de afară.
Deși plecase cu mașina, Mihai Leu a întârziat vreo 15 minute. Pentru a ține de urât adunării, Martin a făcut pe moderatorul. A vorbit la microfon despre "ciolan" și marile promisiuni ale PC.
Dar iată că sosește și Leu. Momentul este ratat din prima de agitatori, care nu antrenează publicul la aplauze. Vreo trei voci au țipat "Mihai Leu, Mihai Leu!", înăbușite repede de penibilul situației. Invitatul nu prea avea chef de vorbe, așa că a fost scurt și direct. "Nu sunt un politician bun și nici nu vreau să devin. Vreau să ne luptăm împreună pentru a realiza lucruri simple, dar importante". Aceasta avea să fie toată cuvântarea. Pentru a mai întinde puțin timpul, Martin a executat un program artistic, cântând în microfon "Mulți ani trăiască!" pentru ziua de nume a invitatului său.
Mulțimea s-a împrăștiat imediat ce oamenii au făcut prezența în fața șefilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8445 secunde