Concurs Constanța are două licee în circuitul național al bacalaureatelor bilingve

1063

Articole recomandate

Începând de ieri, 3 octombrie, pe frontispiciul a două licee de prestigiu ale Constanței - Liceul Teoretic "George Călinescu" și Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" - stă scris "Liceu inclus în programul de bacalaureat cu mențiune bilingv francofonă".
Spre deosebire de Colegiul "Mircea", unde începând de anul acesta elevii de clasa a XI-a vor susține proba anticipată a bacalaureatului francez, la Liceul Teoretic "G. Călinescu", 25 de elevi au promovat, deja, bacalaureatul de acest tip, obținând o diplomă ce le va deschide mai ușor poarta universităților din Franța. Examenul a presupus probe suplimentare de testare la limba franceză scris și la o disciplină nelingvistică, studiată în limba franceză. Acestea au fost susținute în paralel cu probele de la bacalaureatul românesc, iar diploma este acordată de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului din România și de Ambasada Franței la București. De altfel, unul dintre cei 25 de absolvenți de la "Călinescu", conform declarației prof. Alina Codreanu, director adjunct, a devenit student al ASE București, secția în limba franceză, ca urmare a obținerii unui premiu meritoriu la olimpiada de profil.
La momentul emoționant de ieri, și anume dezvelirea plachetei de la "Călinescu", au participat prefectul Constanței, Dănuț Culețu, care a făcut un tur de forță, primele profesoare ale secției bilingve s-au alăturat actualului corp profesoral, dar și inițiatorul acestui proiect prof. Constantin Daba. El a reușit să trezească nostalgia liceenilor de-a XII-a, care l-au înconjurat cu multă dragoste, chiar dacă este de trei ani un tânăr pensionar. "Astăzi trăiesc cea mai mare satisfacție din cariera mea de dascăl!", a declarat prof. Daba.
"Un omagiu celor mai buni dascăli din sud-estul României" a adus și Claudia Calvo, reprezentantul Ambasadei Franței în România, lector universitar la "Ovidius". "Echipa de profesori de la acest liceu este un model în ceea ce privește reformarea învățământului românesc, în general, prin reforma aplicată învățământului bilingv, și afirm aceasta și în calitate de coordonator regional".
Anul viitor, în ultima vineri din luna mai vor avea loc probele anticipate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6511 secunde