Cronică de peste Atlantic (XIX)

Foileton de Gabriela S.

Călare pe un Harley
Când petreci mulți ani într-un oraș mare, claxoanele mașinilor și motocicletelor te intimidează la început, apoi te asurzesc, iar după un timp îți par atât de normale încât dacă ieși din oraș pentru câteva zile, tăcerea divină a naturii îți dă un sentiment ireal, ca și cum viața ar fi atemporală în afara metropolei nebune.
În timpul verii, însă, situația se agravează din pricina motocicletelor Harley Davidson care, în Mid-West în special, sunt un fel de epidemie devenită aproape tradițională în ultima sută de ani. Răcnetul motoarelor sălbatice pătrunde prin trei rânduri de ferestre, la orice etaj, ecoul izbindu-se din clădire în clădire pentru multe minute în șir, chiar dacă monstrul gălăgios a dispărut în mulțime.
Când aveam în jur de 14 ani, cuprinsă de iluzia incandescentă a adolescenței, crescând mai mult printre băieți și jucând fotbal cot la cot cu ei, eram înamorată de motociclete. L-am bătut pe tata la cap vreo șase luni la rând, apoi
l-am ajutat docil cu tot ce-mi cerea să fac în jurul gospodăriei, plus că luam numai note bune la școală, ca să-mi cumpere o motocicletă, oricât de amărâtă și veche ar fi. Modelele japoneze, fiind mai ieftine, erau de preferat. Câteva duminici la rând aș fi făcut orice pentru o călătorie la târgul de la marginea Constanței ca să inspectez curioasă ce fel de modele erau pe piață și, bineînțeles, prețurile.
În acea vară, colegul tatei s-a decis să își vândă motocicleta și tata i-a propus să o cumpere pentru mine. Au adus-o acasă într-o după amiază în care tata m-a strigat imediat cum a intrat pe poartă spunându-mi șmecherește că trebuie să-l ajut cu ceva la mașină. Când am zărit motorul, fericirea mi-era greu de descris în cuvinte. Asta până când mama, pe care tata evitase să o informeze că urma să-mi cumpere o motoci-cletă, a auzit zvonul. Îngrijorată din pricina pericolului asociat în ge-neral cu motocicletele și conducătorii lor, s-a opus radical ideii, convingându-l pe tata să o dea înapoi și nepăsându-i de șuvoiul de lacrimi ce mi-a inundat obrajii săptămâni la rând.
În timp, transformându-mă dintr-un copil rebel într-o domnișoară și petrecând mai mult timp cu nasul în cărți și reviste de modă, preocupată de multe alte aspecte ale vieții, am uitat de această fantezie copilărească.
În fața teraselor din Chicago, vara trebuie să fie parcate câteva motoare cochete, strălucind de cât de bine îngrijite sunt. În America, Harley Davidson este efectiv o icoană culturală. Însă, cu siguranță, trebuie să fie mai mult decât atât la aceste obiecte concepute să satisfacă vanitatea umană, în special pe cea a grupurilor de rockeri, unii trecuți bine de vârsta a doua deja.
Aseară, în timp ce admiram priveliștea lacului de pe balconul meu, după o zi lungă în office, bucurându-mă de una dintre primele zile de primăvară în care tempera-tura a ajuns la douăzeci de grade, primesc un email de la unul dintre vecinii și prietenii mei americani, Mike: "Let’s get out of here! Let’s get on the Harley!" (Hai să ieșim din casă! Hai să facem o plimbare pe Harley!)
Înaintând în vârstă, am început să apreciez valoarea spontaneității și faptul că ne datorăm nouă înșine să evadăm, din când în când, din monotonia zilnică - să sărim dintr-un avion cu parașuta, să ne aruncăm de pe un pod în bungee jumping, să facem rafting într-o bărcuță îngustă, pe valurile spumegânde ale unui râu de munte riscând să picăm într-o cascadă etc.
Zece minute mai târziu, cu inima cât a unui iepure speriat, m-am urcat pentru prima dată în viața mea pe o motocicletă. Un model special din 2003, lansat în ediție limitată pentru aniversarea de 100 de ani a companiei Harley David-son. Corpul motorului era neobișnuit de lat, negru cu suspensii de metal argintiu, roțile mari, bancheta îmbrăcată în piele, pe două nivele, cel din spate având o mică spetează confortabilă pentru un pasager. Era impecabilă, elegantă, cu un caracter și o personalitate aproape desăvârșite, irezistibilă.
Zgomotul furios, ca al unui leu gata să-și atace victima neajutorată, m-a asurzit temporar, Harley fiind posibil cel mai zgomotos motor. Pentru următoarele câteva minute mi-am închis ochii în timp ce mă țineam strâns de Mike, luptând împotriva vântului și începând să simt adrenalina ce-mi invada ființa. La primul stop, trezită din transă de o vibrație neobișnuită, am deschis ochii și am început a zâmbi inconștient. Curând, luminile orașului, seara înmiresmată și rece de primăvară timpurie, zgomotul motorului ce devenise parcă melodios m-au transpus în fantezia mea de adolescent pe care o uitasem într-un sertăraș al memoriei, crezând-o pierdută pentru totdeauna.
Unul dintre cele zece secrete ale succesului enumerate de ziarul Investor’s Business Daily este următorul: "Take action: goals are nothing without action. Don’t be afraid to get started. Just do it". ("Acționează! Scopurile nu valorează nimic fără acțiune! Nu-ți fie teamă să începi! Pur și simplu fă-o!")

Va urma
(Foiletonul Gabrielei S. poate fi citit în edițiile de week-end și de luni ale ziarului "Cuget Liber")