TeleComanda

Cu ochii pe texan

369
De multe ori, te uiți la un film și doar atât. Ratezi subtilitățile și nici măcar nu încerci să apreciezi prestația actorilor. Desigur, poate fi și vina lor sau, pur și simplu, filmul este prost.
Există șanse să vezi după mult timp un alt film, cu aproximativ aceeași actori, dar care este atât de bun, încât simți că un pumn gigantic iese din ecran și te pocnește în arcadă, făcându-te să te simți ultimul om de pe planetă.
Apoi, mai trece o vreme, și același film la care te-ai uitat și doar atât rulează din nou. De această dată, te uiți numai pentru actori și, dintr-o dată, îți dai seama cât de buni sunt.
Voi încerca personal acest experiment sâmbătă, când la ProTV este difuzat filmul "Evadatul", cu Tommy Lee-Jones și Harrison Ford.
Din câte îmi aduc aminte, Harrison Ford este un doctor (Kimble), acuzat pe nedrept că și-ar fi ucis soția. Trimis la închisoare, doctorul evadează și încearcă să își demonstreze nevinovăția, timp în care este urmărit de șeriful texan Tommy Lee Jones (Gerard). Și cam atât, pe lângă scena clasică, în care Kimble îl amenință cu pistolul pe Gerard și îi spune că nu și-a ucis soția, la care șeriful spune sec "I don’t care".
Culmea, filmul a fost nominalizat la Oscar, iar Tommy Lee a și câștigat un Oscar pentru prestația din film :).
Dar, în urmă cu doar o săptămână, am văzut "No Country For Old Men", filmul de Oscar al anului, un film genial, care se deschide și se închide cu un două monologuri impresionante ale aceluiași Tommy Lee Jones, care joacă rolul unui… șerif texan.
Prestația din "No Country For Old Men" a actorului este singurul motiv pentru care mă voi uita sâmbătă, la ora 20:30, la filmul "Evadatul".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8641 secunde