Curtea de Conturi deschide colaborarea cu mediul academic, societatea civilă şi mediul privat în cadrul Consiliului Consultativ

160
Curtea de Conturi deschide colaborarea cu mediul academic, societatea civilă şi mediul privat în cadrul Consiliului Consultativ - curteadeconturiconsiliu-1711121957.jpg

Articole de la același autor

Curtea de Conturi a găzduit, la sediul central din Bucureşti, prima reuniune a Consiliului Consultativ format din reprezentanţi ai mediului academic, societăţii civile şi mediului de afaceri, a anunţat vineri instituţia.


Potrivit sursei citate, Consiliul este iniţiat la nivelul instituţiei supreme de audit a României şi are rolul de a sprijini Curtea în calitate de expert consultativ şi ca sursă de cunoaştere, informaţii, date şi analize de înaltă calitate şi credibilitate, care ar putea fi utilizate în luarea unor decizii strategice şi în identificarea unor potenţiale teme de audit.


"La prima întrunire a Consiliului, prezidată de preşedintele Mihai Busuioc, au participat reprezentanţi de prestigiu ai mediului academic, ai societăţii civile şi sectorului privat din România", se menţionează în comunicat.


În cadrul întâlnirii, preşedintele Curţii a prezentat principalele obiective ale Consiliului şi modul de funcţionare a acestuia, iar membrii forului consultativ au expus aşteptările pe care le au cu privire la această formă de colaborare.


"Este deosebit de util pentru noi, ca instituţie supremă de audit, să cunoaştem aşteptările părţilor interesate cu privire la activitatea Curţii de Conturi în următorii ani. Ne dorim ca în cadrul dezbaterilor pe care le vom avea în cadrul Consiliului Consultativ să identificăm împreună oportunităţi, tendinţe şi teme relevante, cu impact major pentru România, care ar putea fi abordate în activitatea de audit", a subliniat preşedintele Mihai Busuioc.


Din Consiliul Consultativ fac parte: din mediul academic - rectorii Universităţii din Bucureşti, Academiei de Studii Economice, Universităţii Politehnica din Bucureşti, Universităţii "Babeş-Bolyai" Cluj Napoca, Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, Universităţii de Vest din Timişoara, Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I"; din societatea civilă - reprezentaţi ai conducerii Expert Forum, Funky Citizens, Institutului Aspen Romania, Institutului pentru Politici Publice, Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile; din mediul de afaceri - reprezentanţi ai conducerii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.


Într-o primă fază pilot, timp de un an, Consiliul se va reuni semestrial, iar întâlnirile consultative vor fi prezidate de Preşedintele Curţii. Pe lângă cele două întâlniri anuale, Curtea de Conturi îşi propune o comunicare şi o interacţiune continuă cu membrii Consiliului Consultativ, pe orice problematică şi iniţiativă de interes comun.


Înfiinţarea Consiliului Consultativ este prevăzută în cadrul planului de implementare a Strategiei de dezvoltare instituţională a Curţii de Conturi 2023-2028, aprobată anul trecut de către Plenul instituţiei.


"Este de menţionat faptul că o mare parte din instituţiile supreme de audit (SAI) dezvoltate, din cadrul comunităţii EUROSAI şi a INTOSAI, se consultă cu principalii lor stakeholderi (părţi interesate - n.n.) prin mecanisme de acest tip sau similare. De altfel, EUROSAI subliniază, într-un document dedicat bunelor practici ale SAI-urilor pentru managementul calităţii în audit, faptul că "un comitet sau un consiliu consultativ extern poate fi instituit pentru a consilia instituţiile supreme de audit cu privire la aspecte profesionale. Consiliul (...) ar putea fi format din profesionişti recunoscuţi din diferite domenii de expertiză şi experienţă care reprezintă principalele părţi interesate", se mai precizează în comunicat.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.391 secunde