INSULA CAPRI

Debarcarea turiștilor, interzisă pe o insulă intens vizitată! Feriboturile, întoarse din drum

359
Debarcarea turiștilor, interzisă pe o insulă intens vizitată! Feriboturile, întoarse din drum - capri-1719074311.jpg
Insula italiană Capri a interzis sâmbătă debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a unor probleme de alimentare de pe continent, transmite AFP.

Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai multe feriboturi care se aflau deja în drum spre insulă, în largul coastei Napoli, în sudul Italiei, să se întoarcă.

Compania de aprovizionare cu apă a insulei a declarat joi că a existat o problemă tehnică pe continent şi că, deşi a fost rezolvată între timp, problemele de aprovizionare ale insulei Capri au persistat.

În justificarea interdicţiei emise, primarul a avertizat cu privire la "o situaţie de urgenţă reală". El a precizat că, deşi încă mai era apă pe insulă vineri, rezervoarele sunt goale. "Urgenţa ar putea fi agravată de sosirea a mii de turişti care vin în Capri în fiecare zi", a mai explicat Paolo Falco.

Locuitorii insulei pot primi 25 de litri de apă potabilă pe gospodărie dintr-un camion cisternă, iar interdicţia privind accesul turiştilor va rămâne în vigoare până la noi ordine, a precizat acelaşi primar.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5331 secunde