Două explozii puternice au avut loc la o rafinărie din Croația

136
Două explozii puternice s-au produs, sâmbătă seara, într-o rafinărie de petrol croată din Sisak, în centrul țării, fără a provoca victime, a anunțat ieri televiziunea națională, relatează AFP.
Exploziile, a căror origine este necunoscută deocamdată, au provocat un incendiu care a fost stins în cursul nopții, potrivit sursei menționate. Focul a cuprins o unitate de tratare a petrolului. Rafinăria din Sisak, situată la 50 de kilometri sud de Zagreb, este una dintre cele două deținute de compania croată INA, în care compania ungară de gaze și petrol MOL este principalul acționar, cu 47,16% din acțiuni.
Capacitatea sa de tratare a petrolului urmează să fie mărită în 2010 de la 2,3 la 3,2 milioane de tone pe an, în urma unei modernizări în curs. Ea asigură peste 60% din piața croată, dar și o mare parte din piața bosniacă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5849 secunde