După incendii, ploile torențiale fac ravagii în Grecia

229
Ploi torențiale s-au abătut asupra peninsulei Halkidiki din nordul Greciei, în timp ce pompierii se luptă în continuare cu flăcările în peninsula Peloponez din sudul țării. Bilanțul incendiilor care au devastat sudul Greciei în ultimele 10 zile a ajuns la 64 de morți, a anunțat Ministerul elen al Sănătății. Puhoaiele de apă au făcut ravagii în două sate din Peninsula Halkidiki. Mai multe locuințe au fost inundate și câțiva copaci au fost trântiți la pământ. Mai multe șosele au fost acoperite de ape, iar autoritățile locale au trimis echipaje speciale pentru a-i ajuta pe șoferii care au fost prinși de viitură. Meteorologii au avertizat că inundațiile ar putea provoca alunecări de teren deoarece vegetația a fost distrusă în timpul incendiilor de anul trecut. Între timp, pompierii au reușit să oprească extinderea flăcărilor pe insula Evia. În schimb, incendiile de pe muntele Parnon nu au putut fi puse sub control din cauza rafalelor de vânt deosebit de puternice. Totodată, specialiștii au anunțat că ploile care afectează acum nordul Greciei ar putea să se extindă spre centrul și chiar sudul țării.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9948 secunde