Explozie într-o mină din Ucraina: 16 morți și zece dispăruți

511
Șaisprezece mineri au fost uciși și alți zece sunt dați dispăruți după o explozie produsă într-o mină din regiunea Lugansk, în estul Ucrainei, a anunțat vineri ministerul ucrainean pentru Situații de Urgență, citat de Mediafax.

Alți doi mineri au fost răniți în cursul acestui accident, care s-a produs în noaptea de joi spre vineri, în timp ce un grup de 28 de mineri lucra la 915 metri adâncime, precizează comunicatul ministerului, publicat pe site-ul său.

Accidentul a avut loc în mina de cărbune Suhodolskaia orientală, unde în iunie s-a produs un incendiu, necesitând evacuarea minerilor. Nicio victimă nu s-a înregistrat atunci, amintește presa ucraineană.

Minele ucrainene, concentrate în estul țării, sunt în mod frecvent teatrul unor accidente mortale, din cauza echipamentelor vechi și a nerespectării normelor de securitate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1843 secunde