Concurs Finanțatorul al-Qaida a fost arestat în Irak

201

Articole recomandate

Comandamentul american a anunțat, ieri, că a arestat un membru al rețelei al-Qaida din Irak care ar fi strâns în câteva luni 100 de milioane de dolari pentru organizarea de activități "teroriste" în această țară, relatează AFP.
Un comunicat militar a anunțat arestarea, marți, a acestui bărbat a cărui identitate nu a fost făcută publică, într-un cartier central al Bagdadului. El este considerat de americani drept unul dintre finanțatorii atentatului din februarie 2006 împotriva mausoleului șiit din orașul majoritar sunnit din Samarra, la nord de Bagdad, care a aruncat țara într-un val de violențe interreligioase.
"El este suspectat că a primit 100 de milioane de dolari în această vară de la persoane care susțin terorismul și care au intrat ilegal în Irak, venind din Italia, Siria și Egipt", potrivit comunicatului. "Cifra de 100 de milioane corespunde informației serviciilor noastre de securitate cu privire la cât ar fi primit el în ultimele luni", a precizat purtătorul de cuvânt Sam Hymas. "Sunt singurele informații neclasificate pe care le-am putut face publice", a adăugat el.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9993 secunde