Gerard Depardieu, dorit ministru regional al Culturii în Rusia

954
Gerard Depardieu, dorit ministru regional al Culturii în Rusia - gerarddepardieu010-1357493984.jpg

Actorul Gérard Depardieu, care a primit cetățenie rusă, a fost întâmpinat cu elogii în republica rusă Mordovia, unde i s-a propus postul de ministru regional al Culturii și i s-a oferit o locuință, informează AFP, citată de realitatea.net.

La coborârea din avion pe aeroportul din Saransk, un oraș de 300.000 de locuitori și capitala Republicii Mordovia (la 640 de kilometri est de Moscova), Depardieu a fost întâmpinat cu fanfară de guvernatorul regiunii federale Volga și de femei îmbrăcate în costume tradiționale.

"Gérard Depardieu a fost primit ca un erou la Saransk", a declarat un jurnalist local, precizând că actorul a venit să celebreze Crăciunul rusesc, serbat pe stil ortodox vechi pe 7 ianuarie.

"Sunt foarte mulțumit, este foarte frumos aici", a declarat Depardieu, conform agenției Interfax.

Gérard Depardieu s-a întâlnit sâmbătă, în stațiunea Soci (pe litoralul rus al Mării Negre), cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, ocazie cu care a primit pașaportul rus. "Această scurtă întrevedere a avut loc sâmbătă seara la reședința prezidențială de la Soci", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3585 secunde