Grecii ies iar în stradă
Grecii sunt chemați astăzi să manifesteze împotriva măsurilor de austeritate impuse de creditorii țării, care au amânat pentru jumătatea lunii noiembrie decizia privind plata unui ajutor internațional vital pentru Atena, cerându-i să accelereze eforturile de reducere a deficitului bugetar, transmite AFP.
Se va manifesta la apelul sindicatului public, ADEDY, dar și al sindicatului din sectorul privat, GSEE, care coordonează angajații din organismele publice vizate de recentele măsuri de austeritate anunțate de guvern. Circa 30.000 de salariați din acest sector trebuie trimiși în șomaj tehnic, iar salariile lor reduse cu 40 la sută până la sfârșitul anului, pentru o perioadă de un an.
Până în 2015, perioadă în care nu înlocuiește decât un angajat la zece pensionați din sectorul public, guvernul intenționează să diminueze cu 150.000 numărul bugetarilor care, în prezent, se cifrează la 750.000.
Măsurile de austeritate îi afectează, de asemenea, pentru al doilea an consecutiv, pe cei care nu sunt funcționari, prin majorarea impozitelor, introducerea de noi taxe - pe proprietatea imobiliară - sau reducerea pensiilor.
Aceste măsuri se vor lua până în 2015, pentru a spera în salvarea țării aflate în faliment financiar și menținerea ei în zona euro, dacă partenerii din zona euro vor ajunge la un acord în legătură cu modalitățile de aplicare a unui al doilea plan de ajutorare, ale cărui principii au fost decis, la 21 iulie, la Bruxelles, notează Agerpres.ro.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 05 Octombrie 2011
Marţi, 04 Octombrie 2011
Luni, 03 Octombrie 2011
Luni, 03 Octombrie 2011
Sâmbătă, 01 Octombrie 2011
Joi, 29 Septembrie 2011
Miercuri, 28 Septembrie 2011
Miercuri, 28 Septembrie 2011