Antena 3 CNN a difuzat imagini în care Horațiu Potra, liderul mercenarilor interceptați duminică dimineață în timp ce se îndreptau spre București, formulează amenințări la adresa politicienilor români.
Clipul îl prezintă pe Potra, îmbrăcat în blugi și geacă de culoare închisă, venind cu o macetă în mână într-un luminiș dintr-o zonă împădurită. Înainte de a începe să vorbească, mercenarul face câteva mișcări cu arma albă, ca și cum s-ar pregăti de luptă.
El se așează apoi pe vine, ținând lama macetei sprijinită pe umărul stâng.
"Bună ziua, domnilor guvernanți, domnilor politicieni care conduceți România de 30 de ani. De fapt, mai bine zis ați furat România de 30 de ani.
Știm că apreciați valorile occidentale, cum de altfel o fac majoritatea românilor. Toți apreciem valorile occidentale, dar de aici până (la) a sărăci și a îndatora poporul român prin liberalizarea pieței sunt multe de discutat.
Sunteți, toți, niște trădători de țară care serviți interesele străine.
Mai ales acei români din umbră, care stau ascunși și care dau ordine. Sunt și din ăștia, suntem siguri. De doi ani de zile ne-ați luat toate drepturile, inclusiv dreptul de a respira, ne-ați tratat ca pe niște prizonieri, ne-ați sărăcit prin distrugerea completă a economiei", afirmă acest mercenar.
Clipul nu este datat, iar sursa citată nu precizează când fost înregistrat.
Citând surse din ancheta declanșată după reținerea lui Potra și a circa 20 de mercenari de-ai săi în drum spre București, Antena 3 CNN a relatat, duminică, faptul că membrii acestei grupări aveau liste cu jurnaliști și politicieni considerați ostili lui Călin Georgescu și pe care urmau să-i viziteze la domiciliu, pentru a-i intimida.
Sursă foto: Antena 3 CNN