Un incendiu a izbucnit luni seară la catedrala Notre-Dame din Paris.
Nu este clară cauza incendiului, însă oficialii susțin că ar putea avea legătură cu lucrările de renovare. Un istoric francez a declarat că asistăm la prăbușirea "celui mai vizitat monument istoric". Una dintre turle și acoperișul s-au prăbușit. Culmea ironiei, nefastul eveniment a avut loc chiar de Ziua Mondială a Artei.
După aproape opt ore de luptă cu flăcările, pompierii au anunțat în cursul nopții că focul este acum sub control.