Alegerile din Italia

Impas după succesul lui Grillo și revenirea lui Berlusconi

349
Italia a intrat într-un impas, obținând o Cameră a Deputaților de stânga și un Senat fără o majoritate clară în urma unor alegeri

legislative marcate de un succes al fostului actor de comedie Beppe Grillo și scrutate de către partenerii europeni ai țării cu îngrijorare. 


"Țara se confruntă cu o situație foarte delicată", a comentat Pier Luigi Bersani, liderul coaliției de stânga. Aceasta a obținut cele mai multe voturi pentru ambele Camere ale Parlamentului, dar a obținut o majoritate de mandate doar în Camera Deputaților. 

În Senat, în schimb, în virtutea regulilor electorale diferite, dreapta este cea care a obținut cele mai multe mandate. Totuși, nicio majoritate clară nu se degajă, inclusiv în cazul unei alianțe ipotetice între coalițiile de stânga și de centru - condusă de premierul demisionar Mario Monti.

"Un vot-șoc care ne dă un Parlament blocat", titra pe site Il Corriere della Sera.

Singurul învingător real al scrutinului este Beppe Grillo, liderul Mișcării Cinci Stele (M5S), care a știut să seducă exploatând respingerea clasei politice, furia față de austeritate și neîncrederea față de Europa.

Un catalizator al nemulțumirii sociale, în-tr-o țară aflată în plină recesiune economică (-2,2% în 2012), el a adunat voturi atât din partea alegătorilor de dreapta, cât și a celor de stânga, cu un program considerat "populist" de către adversarii săi, incluzând între altele stoparea finanțării publice a partidelor politice, introducerea unui venit minim de 1.000 de euro și promisiunea unui referendum asupra euro.

Potrivit rezultatelor oficiale, el obține aproximativ 25% în fiecare dintre cele două Camere, devenind a treia forță politică din țară.

La rândul său, șeful Guvernului în exercițiu, Mario Monti, a pierdut pariul de a forma o mare forță de centru, coaliția sa obținând aproximativ 10% din voturi în fiecare Cameră.

"Suntem foarte mulțumiți de rezultat", a declarat el, subliniind că această coaliție a fost înființată în urmă cu doar două luni.

Il Professore a declarat că dorește un "Guvern care să acționeze mai bine" decât al său, "fără să renunțe la sacrificiile consimțite de către italieni", în vederea unei asanări a țării.

În ceea ce îl privește pe Silvio Berlusconi, plecat de la putere huiduit, în 2011, și confruntându-se cu o serie de procese, inclusiv unul pentru relații sexuale contracost cu o prostituată minoră, el a înregistrat o revenire spectaculoasă promițând să scadă impozitele și chiar să ramburseze o taxă funciară nepopulară introdusă de către Monti.

"Este un rezultat extraordinar", care arată că "cei care credeau că Berlusconi este terminat trebuie să se mai gândească", și-a exprimat satisfacția Angelino Alfano, secretarul general al partidului lui Il Cavaliere, PdL. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2496 secunde